Am ieșit curajoasă în parc. Nu credeam că voi putea digera sandwich-ul. Știam că se va prinde în gâtlejul meu încercând să mănânc ca o divă în filme. M-am uitat în jur, nici urmă de tipul din autobuz. Abia trecuse un minut…Am fost eu prea punctuală. Plus, în pauza de prânz tot timpul se găsește un coleg să povestească cu tine, de aceea o fi întârziat. M-am așezat pe o bordură, într-un punct destul de vizibil.
Am uitat de foame pentru că în primele cinci minute am încercat să îmi țin spatele drept ca o domnișoară. Sincer? Știam, în sinea mea, încă de când respectivul băiat a făcut invitația că nu avea să vină. Am ținut o conferință cu Thomas și Katrina care erau mult prea entuziasmați și mă certau pentru scepticismul meu așa că am decis să ies în parc, în pauză ca să mănânc sandwich-ul. Rezultatul?
1-0 pentru mine.
Echipa Thomas & Katrina anihilată. Dar, la fel și stima mea. Cu cât trecea timpul, umerii mei se lăsau în jos, iar mestecatul sandwich-ului se desfășura cu plictiseală. Stăteam într-un punct mult prea vizibil așa că m-am mutat undeva mai ferit. Am terminat sandwich-ul, m-am ridicat frumos. M-am întins cu poftă ca un câine abia trezit și…
Atunci s-a întâmplat.
Toată viața mea romantică sau mai puțin romantică mi-a trecut prin fața ochiilor.
A început la grădinița.
Era blond și avea o codiță subțire la spate ce se învârtea într-un cârlionț auriu. Eram prieteni foarte buni, dar, într-o zi l-am lovit în picior din greșeală și…gata cu iubirea ideală ce începe miraculos din prietenie și crește, și crește…dar în timpul acela, mai erau doi ochi negri, ca de căprior ce mă priveau de sub niște gene lungi. Căpriorul, însă era prea timid. Și eu eram prea ocupată să-mi plănuiesc evadarea de la grădiniță.
Eram aproape de final, când am trăit acele momente rușinoase la care ne supun părinții – the matchmakers. Victima era un băiețel din cartier, un alt blonduț dar cu nuanțe roșiatice – muncitor, posibil viitor fermier care avea nevoie de o femeie îmbujorată și puternică. Eu, fiind zdravănă din fire, adică ziceam Nu! când mă enervam eram considerată perfectă pentru o viitoare soție gospodină. Idila s-a încheiat dramatic. Ne-am întâlnit întâmplător pe stradă, însoțiți fiecare de perechea lui de părinți. Familia lui se pregătea să plece în străinătate și eu m-am bucurat. Acesta a fost sfârșitul.
Acum dacă mă uit în trecut, îmi dau seama că am avut multe idile. Și ce dacă majoritatea se rezumau la o privire sau un zâmbet? Câtă emoție există într-un ochi! Darămite când se uită la tine cu ambii ochi!
Grădinița a fost doar începutul unui șir lung de amăgiri.