Scriitorul sau creatorul, în general este definit în cultura urbană prin însingurare. Nu doar atât, dar până și el se autodefinește prin nevoia de a fi singur. S-a creat un mit al scriitorului sau artistului singuratic ce uneori aruncă acești creatori în adâncurile asocialului. A fi singur, totuși e ca un job. Câteodată e necesar, alteori ți-ai lua o vacanță. Nu, singurătatea nu este dorită de niciun creator și mai ales nu pentru o perioadă îndelungată de timp. De ce este doar un mit acest lucru?
O persoană apropiată mie, cunoscându-mi obiceiul de a sta binișor acasă, fără multă considerație față de lumea de afară m-a luat frumușel deoparte într-o zi și mi-a spus:
Dacă nu ieși în lume, să atragi experiențe noi, o să termini prin a te rescrie la nesfârșit pe tine și asta e plictisitor.
Nu am prea luat în seamă acele cuvinte la momentul respectiv pentru că în zona de confort e cald și bine. Nu aș vrea să ofer prea multă importanță perioadei de carantinare globală deoarece s-a discutat și arhidiscutat acest subiect – știm deja că nu e o măsură benefică pentru umanitate. Când spun umanitate mă refer la:
- dezvoltarea caracterului unei persoane
- reguli de relaționare socială
- spiritualitate
Toate aceste trei subforme ale umanității sunt ciobite de către exilarea omului din societate în propria sa bulă existențială. Adică trăim în societate dar fiecare cu nano-minuscula sa societate – eul. Singur eu. Dezvoltarea caracterului unei persoane se formează dependent de alte persoane – ceilalți îți arată unde greșești și ce trebuie să repari sau să transformi în valoare. Regulile de conduită socială se învață tot de la oameni – ceilalți îți vor spune ce e permis sau nepermis din punct de vedere al comunității exterioare. Spiritualitatea se ivește, în primul rând, în conexiunea cu alte suflete și mai apoi se zidește de unul singur.
Astfel, prin această măsură de închisoare socială robești omul de umanitatea sa. Îi robești artistului principala sursă de inspirație. Am simțit efectul pauzei sociale prelungite în ultimele luni de carantinare sistematică și mai ales în zilele când umblă vorba-n sat că pandemia va ține mulți ani și noi vom fi izolați unul de celălalt și mai mult. Ciuma dezumanizantă.
Mi-e ciudă că nu am călătorit mai mult înainte de pandemie. Cu siguranță dacă aș fi avut posibilitatea să călătoresc în Granada, Spania unde se desfășoară o parte din acțiunea romanului „Cu drag, Mafia” , povestea ar fi fost mai profundă sau mai vie. Încep să-mi simt scrisul lipsit de experiența de viață și indiferent cât de talent e scribul, dacă este pustiit de viață, îi va fi searbădă creația.
Singurătatea e binevenită în termenii fiecărui creator, nu impusă de o nouă ordine socială. Scriitorul vrea să fie singur atunci când îl mănâncă vârful degetelor să scrie. Vrea să fie singur atunci când se scoboară Apollo asupra lui și îi șoptește vrute și nevrute la ureche. Vrea să fie singur când se îndoiește de darul lui și mustește în sinea sa de nerăbdare și neînțelegere a lumii. Apoi vrea să iasă în lume, să își salute prietenii care să-i spună că are un rost pe lumea asta, să vadă oameni străini, personaje noi. Să întâlnească viața. Apoi să se întoarcă în singurătate ca să poată crea.
Le solitaire est un diminutif du sauvage, accepté par la civilisation.
Victor Hugo