Beep…beep…beep…beep – Amânare alarmă – slide stânga -. Lara era trează deja. Stătea de 2 minute și se holba la tavan, așteptând ca alarma să fie mai în viață ca ea. Și-a anulat alarma de tot și s-a întors la privit prin cameră. Avea o stare ciudată, de greață aproape. Când se gândea la ziua de ieri, un val de anxietate o făcea să se ghemuiască în așternuturi, ca mai apoi, la imaginea lui să o cutremure o vibrație prin stomac – să fie senzația asta, acei fluturi în stomac?
Mai bine anunța la lucru că este bolnavă. Se simțea bolnavă oricum. Fluturii creșteau în intensitate și îi umpleau corpul de o senzație de căldură. Apoi când plecau, era înfuriată.
Mai mult, disprețuia lumea.
Așa că a decis să meargă, totuși, la servici, să dovedească unora cât de neimportanți sunt pentru ea. Își petrecu mai mult timp în fața dulapului. Trebuia să arate bine, să se simtă ea atrăgătoare. Încercă două, trei combinații și devenea din ce în ce mai enervată. Luă o pereche de blugi până la urmă, pantofi simpli, o cămașă. Părul desfăcut, burzulit dar ordonat. Gata. Pe când să iasă din casă, fugi din nou la oglindă și se dădu cu un pic de ruj.
În clădirea de birouri era o liniște deplină, în afară de bocăniturile pe tastatură. Salută gingaș portarul și dădu să intre în lift. Cum stătea cu bărbia în podea, observă doar în ultima secundă prezența unei alte persoane în lift și tresări. Și apoi se lovi de ușa liftului și abia apoi intră în siguranță în lift. Roșie foc de rușine.
-Bună dimineața! El o salută binedispus. Total opus stării ei.
-Neața…; Lara murmură forțat. Fluturii îi încețoșau mintea. Ce naiba! Cunoștea simptomele. Un proces chimic clar, făcut să pari îndrăgostit sau uman. Nu. Substanțe chimice.
-O dimineață grea? Întrebă el zâmbind și ușor ironic.
Ce poate să însemne o „dimineață grea”?!
Adică, ce să răspund? O noapte nebună, nu? Ca să dau impresia că am o viață socială extraordinară!
Nu, poate crede că sunt ceva flușturatică.
Altfel zice că sunt o ciudată, tristă, blocată în casă!…cam asta sunt.
Adevăr sau provocare?!
Offf, socializare tâmpită! Ce răspunsuri primește un astfel de bărbat de la femeile pe care el le consideră atrăgătoare?! Cum ar răspunde o Barbie? Ar râde ca o placă stricată.
-Mda…nu mă prea înțeleg cu diminețile…; îi răspunse Lara într-o încercare de glumă cool.
El oftă lung. Tonalitatea lui de bărbat făcea și o simplă respirație să arunce toți fluturii din stomacul Larei într-un zbor colorat. Lara îl privi curioasă. Îi analiza trăsăturile, bărbia osoasă, stăpânită de o piele dură, proaspăt îngrijită. Ochii maturi țintiți undeva în metalul liftului, hotărâți.
-Te înțeleg…și eu prefer diminețile lungi cu cineva în brațe. Își coborî privirea asupra ei, zâmbi din colțul buzelor, stăpân pe situație.
Lara își retrase privirea, dezarmată. Încercă să zâmbească, i se înmuiară degetele, îi alunecă geanta din mână, se grăbi să o prindă. O secundă împiedicată. Își încleștă degetele mai bine în jurul mânerului genții și-și aranjă părul. Liftul se opri cu un sunet de tonomat.
-Altădată! Râse Lara și arătă către încăperea plină de birouri descoperită de ușa liftului. Îi făcu scurt cu mâna și ieși din lift. Aproape că fugi spre biroul ei, gândindu-se cât de greșită a fost replica ei. Cât de prostuță e ea că nu poate să își țină pliscul și să lase pe alții cu ultima replică. Cât de enervantă e întreaga zi!