Aștepta de 2 săptămâni emailul de confirmare. Trimisese proiectul cu câteva zile înainte de termenul final. Dorothy se întreba dacă nu păruse prea disperată. Termenele finale, până la urmă există ca să fie atinse. A greșit. Nu trebuia să trimită așa de repede proiectul. Totuși, o greșeală ce i-a schimbat viața.
În după-masa aceea, în timp ce viziona un serial, episod după episod deoarece îi era prea lene să se ridice să închidă laptopul, a primit mesajul. Proiectul a fost acceptat. Era chemată în ziua următoare la orele dimineții pentru o întâlnire față în față. Locația? Știa de strada respectivă. O alee, mai exact. Aleea se rupe din strada principală și coboară spre un parc. De-o parte și de alta este păzită de copaci în forme ciudate ce își apleacă crengile dese asupra străzii. A trebuit să schimbe două autobuze până la strada principală și apoi să mai meargă 5 metri. Peste câteva luni va găsi o scurtătură. Stătea la colțul străzii și privea strada în adâncimea ei. Ochii ei de abia se puteau strecura printre crengile copacilor până în parcul din capăt. Să fie prospectul unui job nou sau imaginea idilică a naturii dar Dorothy își simțea pieptul înălțat de o teamă dulce.
Înaintă pe stradă și căuta numerele caselor pe porți sau pe peretele rece. Văzu numărul de pe partea cealaltă. 88. Stătea înfipt pe o tăbliță decorată nou. Casa era ascunsă de două porți cenușii. Mirosea a vechi dar purta un aer cochet. Se apropie de poartă și căută soneria. Găsi un buton negru care abia stătea agățat într-un plastic alb. Apăsă. Nu se auzea nimic. Așteptă încă 2 minute, apoi decise să își sune viitoarea șefă pe mobil. După încă un minut, ușa casei se deschise cu un pocnet parcă tocmai se eliberă de presiunea aerului de primăvară.
-Bună, Dorothy!
O femeie de vârstă mijlocie se grăbi spre poarta cenușie și veche și o smulse din țânțâni. Se vedea de la o poștă că este creatoare de modă. Și încă una genială. Avea atitudinea unui om extrem de încrezător în propriile puteri și o energie vibrantă. Zâmbetul însă nu se potrivea cu acea energie optimistă, era stins și puțin stingher. Madelleine strânse mâna lui Dorothy cu încredere și o pofti înăuntru.
-Ne-am mutat de curând aici. Este o locație mai modestă dar cred că liniștea o să ajute la creații. Nu am vrut un loc unde să vină buluc toți oamenii. Îmi place discreția! O ochi pe Dorothy cu subînțeles.
-Da…desigur. Înțeleg! Dorothy zâmbi.
Cum intrai în casă, te aștepta în partea dreaptă un hol lung și îngust. Din hol trebuia să urci două scări, urma un hol mai mic și apoi o cameră minusculă de așteptare. Două uși cu vitralii stăteau în fața ta mai puternice ca porțile cenușii. De acolo începea aventura.
Madelleine dăduse ușile la o parte cu aerul de stăpână. Urma un spațiu deschis, câteva mese de lucru deja pline de materiale colorate răsfirate dezordonat. Lângă un geam stăteau trei fete prinse într-o dezbatere asupra schiței proaspăt ilustrate pe flipchart. Dacă treceai de ele cu succes, te aștepta ușa unui birou mic unde Madelleine anunța că își va petrece timpul când va veni la birou. Îi explica lui Dorothy că va veni rar și că cele trei fete vorbărețe îi vor fi companioanele de zi cu zi. Madelleine își ridică palmele și le lovi scurt împreună:
-Gata, fetelor! Veniți să o cunoașteți pe Dorothy!
Toate cele trei fete s-au întors cu un zâmbet larg, chiar entuziasmat.
-Hey, eu sunt Roda! Prima fată care vorbi era o tipă excentrică, vopsită pe păr în mai multe nuanțe de roz care creau pe păr iluzia unei table de șah, doar că roz. Era voioasă și flegmatică.
-Eu sunt Gina! Spuse următoarea fată care după cum se îmbrăca părea că dorește să calce pe urmele lui Madelleine. Dorothy urma să-și confirme bănuiala și din comportamentul fetei.
Apoi se apropie de ea cea de-a treia fată – Rocky! Desigur, era doar o poreclă, dar Rocky avea să fie singura susținătoare, cu adevărat, a lui Dorothy. Luă mâna lui Dorothy într-a ei și o trase spre flipchart.
-Primul test, Dorothy! Ce părere ai despre rochia asta?