Romanele de dragoste sunt cele mai bine vândute creații din toate timpurile. Probabil de la primele înscrisuri pe pereții peșterilor, imaginea unei femei în brațele unui bărbat este cea mai privită scenă. În literatură, de la „Ars Amandi”, poemele lui Ovidius închinate iubirii și până la Jane Austen avem, efectiv, rețete ale iubirii. Așadar, construcția romanticului ar trebui să fie „bucată de tort”. Totuși, de ce unele povești sunt mai reușite ca altele?
„Pentru mine arta – zic artă și mă gândesc mereu la literatură – înseamnă creație de oameni și de viață”
Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu, un iscusit pictor în cuvinte al realismului literar prezenta realitatea ca o sursă importantă pentru crearea poveștilor. Cred cu tărie că nu va exista niciodată un scriitor care să rămână fără inspirație, deoarece are la îndemână, zilnic o sursă inepuizabilă de personaje. Tocmai de aceea ca să construiești o poveste romantică nu ai nevoie decât de o mare răbdare. Ai nevoie de răbdare să asculți bârfele prietenilor despre viața lor intimă. Pe deasupra adaugi un strat de critică obiectivă și ai: personaje și un fir narativ.
Cheia romanticului – personajele
Cel mai important punct în construcția romanticului este omul. Și apoi, perechea lui. E un tango, un duet, un dialog. Desigur, în timpul dansului se pot călca. În duet, unul poate să răgușească sau unul poate să transforme dialogul în monolog. Apoi, urmează revanșa partenerului.
Noi oamenii funcționăm pe tipologii. Oricât am dori să fim de unici, pentru funcționarea și totodată „gestionarea” societății avem însămânțat în noi un program, biologic, în primul rând și apoi psihologic. Hormonii ne încețoșează mintea și de multe ori avem impresia că suntem îndrăgostiți. Psihologic, toți avem nevoie de provocări. Spiritual, afecțiune și înțelegere.
Opusurile se atrag…
dar se și elimină reciproc în timpul coliziunii. După sute de ani și studii psihologice, „experții” în dezvoltare personală și-au dat seama că doi oameni cu fundații diferite pot oricând să fie atrași fizic reciproc dar când vine vorba despre o relație…se îmbolnăvesc unul pe celălalt. Se consumă. Ca Pacman.
În fapt, există patru tipologii de romantism în viața de zi cu zi:
- Opuși dar complementari – echivalentul lui „match-made-in-Heaven”
- Opuși și antitetici – relațiile toxice
- Identici dar antitetici – o amăgire continuă că e alesul/aleasă
- Identici și complementari – Just friends.
Tipologia din realitate reprezintă încheierea poveștii sau deznodământul. Până se ajunge la oricare dintre tipologiile de mai sus, scriitorul folosește firul narativ ca să își construiască personajele, individual, în fața cititorului. Să-l ademenească pe cititor să delege o tipologie și să se avânte, de mână cu personajul în prăpastia acelei tipologii. Indiferent cât de ieșiți în lume sau blocați în casă suntem, fiecare dintre noi a avut cele patru tipuri de relații în viață sau cel puțin, iluzia acestora. Fiecare dintre noi ne putem proiecta într-o poveste de amor.
Datorită acestui unic și ideal obiectiv în viață – să trăim în iubire, poveștile de dragoste vor rămâne, veșnic, cele mai citite creații. Nu există atei de iubire.